Pe oricine și oricând ai întreba despre ceea ce poți să faci la Vatra Dornei, ți-ar spune, printre altele, să dai o tură cu telescaunul. Și știi de ce? Pentru că telescaunul din Vatra Dornei este unul dintre principalele obiective turistice din micul nostru orășel de munte. Desigur, trebuie să vezi Parcul Municipal, trebuie să hrănești cu nuci veverițele, să admiri Catedrala și să vizitezi muzeele, însă telescaunul nu este de lăsat pe din afară.

Ideea unei linii de teleferic la Vatra Dornei a apărut undeva prin anul 1980, iar în 1981 a fost deja pusă în aplicare și dusă la finalizare. În anul 1981 un norocos s-a urcat primul pe un scaun și a făcut prima plimbare pe care a oferit-o vreodată telescaunul de la Dorna. Iar de atunci, Doamne, câte alte plimbări a mai dăruit.

fotografii cu telescaunul din vatra dornei, fotografii din vatra dornei, iulian dnistran, telescaun vatra dornei, telescaun, vatra dornei, galerii foto, fotografii, imagini vatra dornei

Telescaunul din Vatra Dornei are un traseu de 3.000 de metri și este cel mai lung din întreaga țară. Traseul pornește de pe strada Negrești și urcă, preț de 25 de minute, până la cota 1.300 de metri, până pe platoul Dealul Negru. În timpul plimbării cu telescaunul se poate admira natura, peisajele incredibile, dar și întreaga depresiune a Dornelor alături de munții Rodnei și Călimani.

Prețuri pentru o plimbare cu telescaunul:
O plimbare dus-întors = 25 de lei
O plimbare doar dus = 15 lei

Dacă știi unde se află, poți admira în toată splendoarea sa Vârful Oușoru, înalt de 1.640 de metri, iar dacă ai norocul să prinzi alături și un apus de soare poți spune că ai văzut tot ce era mai frumos pe această lume.

telescaunul din vatra dornei, varful ousoru

Telescaunul din Vatra Dornei este dotat cu 120 de scaune cu câte două locuri, iar un traseu de urcare și coborâre durează în jur de 50 de minute. Timp suficient pentru relaxare și odihna minții. În sezonul rece, schiorii și practicanții de sporturi de iarnă urcă cu telescaunul pentru a ajunge în vârful pârtiei Dealul Negru, recunoscută și ea pentru lungimea pe care o are.

* fotografii din articol via turistik.ro, Iulian Dnistran

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).