• 28 iulie 2017
  • 10:00
  • Parcul Municipal

Festivalul de Artă și Cultură Urbană Dorna Art, desfășurat la Vatra Dornei și organizat de dorneni, va avea și o a treia ediție. Evenimentul va avea loc în perioada 28-30 iulie 2017 și va avea loc în Parcul Municipal din oraș.

Festivalul de la Vatra Dornei va debuta în ziua de vineri, 28 iulie și va continua până duminică, 30 iulie 2017. Evenimentul de artă și cultură urbană se va desfășura în Parcul Municipal, în imediata apropiere a Cazinoului dornean, unul dintre cele mai emblematice monumente istorice din bazinul Dornelor.

Dorna Art, evenimente la Vatra Dornei

Până în momentul de față organizatorii Festivalului Dorna Art nu au dat niciun fel de detalii cu privire la cea de-a treia ediție. În momentul în care aceste informații vor fi publice, vor apărea și aici. Până atunci însă haideți să vedem cum a fost la ediția cu numărul doi a cea ce pare a fi cel mai fresh și mai bine primit eveniment la Vatra Dornei din ultimii ani.

Cătălin Apăvăloaie a oferit un interviu pentru cei de la Hai la Dorna în care a vorbit despre organizare, probleme și provocări, rezoluții de viitor și concluzii la final de ediție secundă. Întregul material poate fi citit aici, iar noi preluăm doar câteva informații relevante pentru a ne face o idee vis-a-vis de ceea ce ne așteaptă.

Dorna Art, evenimente la Vatra Dornei

Care au fost activitățile organizate în cea de-a doua ediție?

„Am avut la Dorna Art o serie întreagă de ateliere de handmade, atelier de pictură cu David Croitor, atelier de dans susținut de Sarco Energy, care au organizat și 3 competiții sportive. Neapărat trebuie pomenit atelierul de creație Reborn Bicycles, care a fost o noutate și unde s-a construit bicicleta Dorna Art. S-a tras cu arcul, s-a jucat rugby tag, am avut demonstrații și ateliere de skate, bmx și trotinete susținute de copiii de la Dorna Extrem Project.

Teatrul senzorial a fost un experiment care s-a bucurat de un real succes deși inițial lumea a fost puțin sceptică. Dar feedback-ul primit la finalul spectacolului ne-a bucurat și ne-a confirmat faptul că a fost o decizie înțeleaptă să aducem așa ceva și la Vatra Dornei. Cei de la Magic Puppet au făcut mulți participanți să zâmbească la spectacolele de magie și de marionete, iar timpul s-a oprit atunci când băieții s-au transformat în statui vivante. Atelierul de educație juridică, susținut de Cristi Danileț, și cel de prim ajutor, susținut de Ionuț Pascu, au fost foarte apreciate”.

Dorna Art, evenimente la Vatra Dornei

La ce să ne așteptăm pentru ediția din anul 2017?

„La foarte multe surprize plăcute și lucruri noi. Nu aș putea zice concret la ce să se aștepte publicul, însă cu siguranță Dorna Art va veni cu elemente noi care vor face festivalul mai atractiv și sperăm ca până atunci să avem susținerea dornenilor și a autorităților pentru a reuși să facem cât mai multe lucruri frumoase”.

Evenimentul pe Facebook poate fi găsit aici. De asemenea, poți arunca o privire peste lista completă de evenimente care urmează să aibă loc la Vatra Dornei aici.

* fotografii preluate de pe pagina de Facebook a Festivalului Dorna Art

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).