Preferi ca atunci când călătorești într-un loc nou și necunoscut să fii cât mai mult în legătură cu natura? Atunci e bine că ai nimerit la Vatra Dornei pentru că aici poți face camping pe Dealul Negru, pe platou. Cei de la Complexul Turistic Telescaun au amenajată la capătul liniei de teleferic o zonă specială pentru camparea cu cortul.

De-a lungul anilor, aici au petrecut noaptea mii de turiști alături de echipamentul lor de vacanță. Aici s-au odihnit noaptea pentru ca dimineața să se trezească, să aprindă un foc și să facă o cafea proaspătă, iar mai apoi să continue drumeția pe care au început-o cu o zi în urmă.

camping pe dealul negru, camping la vatra dornei, cort

Însă știi ce este special la acest loc de campare? Este complet gratuit. Singurele costuri pe care le ai este urcarea cu telescaunul (pentru care găsești prețurile aici). Însă dacă vrei să nu urci cu telefericul până în vârful Dealului Negru și dorești o plimbare prin natură, o poți face liniștit. Însă ține minte că trebuie să te ții după traseul telescaunului pentru a ajunge unde trebuie.

Este o urcare care durează în jur de 30 de minute, însă care merită! Pădurea, mai ales vara sau toamna, este atât de primitoare, iar iarba verde parcă te salută la fiecare pas făcut. Se știe foarte bine că la Vatra Dornei aerul este atât de curat, iar ozonul de o puritate nemaiîntâlnită, fapt pentru care corpul se reface și se odihnește, iar mintea se relaxează.

Serios, hai și tu la Dorna să faci camping pe Dealul Negru.

* fotografie din articol via Unsplash

There are no comments yet.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked (*).