Suntem zi de zi cu ochii pe tot ce se scrie în presă și în mediul online despre micul nostru orășel de munte, dar mai ales despre ceea ce se spune despre telescaunul și pârtia complexului nostru turistic. Cu timpul am adunat o mulțime de articole și linkuri către materiale scrise despre noi, fapt pentru care am creat această pagină cu apariții în presă.

Periodic lista va fi actualizată și completată în momentul în care vor fi publicate alte materiale de presă în mediul online.

PRO TV: „Distracție și vreme bună la Vatra Dornei. Turiștii s-au arătat încântați de atmosferă, dar și de prețurile mici”

„Cei care au căutat să scape de aglomerația de pe Valea Prahovei și au vrut și prețuri mai mici au optat pentru Perla Bucovinei, adică pentru Vatra Dornei. Acolo au la dispoziție trei kilometri de pârtie, iar weekendul acesta și vremea a fost de vis. Cu chiote de veselie, muzică și multă energie, turiștii au alunecat în voie pe pârtia din Vatra Dornei”.

Business Magazin: „Perla României. Staţiunea are cel mai lung traseu de telescaun din ţară şi ozonul de calitatea cea mai înaltă”

„Bucovina este renumită pentru tradițiile păstrate, dar şi pentru ospitalitatea localnicilor. Zona este cunoscută şi pentru numeroasele bogăţii naturale. Un astfel de loc este Vatra Dornei şi izvoarele sale minerale. Mii de turişti merg acolo an de an ca să îşi trateze diverse boli. Vatra Dornei este situată la 110 kilometri de Suceava şi 82 kilometri de Bistriţa Năsăud. Oraşul este amplasat la confluenţa râurilor Dorna, Neagra Şarului şi Bistriţa şi este cunoscut încă din secolul al XIX-lea pentru resursele bogate de apă minerală”.

Ziarul Financiar: „La schi în România: cele mai lungi zece pârtii de schi din ţară au o lungime totală de 28 de kilometri”

„Tot domeniul schiabil din România este cât cel dintr-o singură staţiune de schi din Austria sau Franţa. Pârtia Dealul Negru din Vatra Dornei are trei kilometri lungime şi este a treia cea mai lungă pârtie din ţară, dar este una dintre pârtiile pe care nu s-au pus încă tunuri de zăpadă”.

Digi24: „Perla Bucovinei. Vatra Dornei are cel mai lung traseu de telescaun din România”

„După o zi petrecută la izvoarele minerale, cei care doresc să exploreze împrejurimile au la dispoziție telescaunul care face legătura între Vatra Dornei și Dealul Negru sau pot pleca în excursii la Poiana Negrii și Poiana Stampei”.

PRO TV: „Romania ar putea avea 2000 de kilometri de pârtie dacă ar ști să facă turism. Bani risipiți și șomeri care nu lucrează „că-i frig”

„Ne punem pe drum spre vârful muntelui. 25 de minute. Atât durează urcatul cu telescaunul de jos din vale până sus în Dealul Negru. în 25 de minute ai timp să admiri peisajul. Instalația poate căra 240 de oameni pe oră. De sărbători coada a fost uriașă. S-a stat o oră și jumătate pentru o urcare”.

HotNews: „Schi pe pârtiile din România. Studiu de caz: stat vs. privat”

„O pârtie este a Primăriei (Pârtia Veverița) și două sunt private. Nu le-am deschis fiindcă la noi a fost puțină zăpadă, cam 7 centimetri, mai ales în partea superioară. Avem tunuri de zăpadă și pe pârtia Parc și pe Veverița. Lucrăm la ele și sperăm să le deschidem peste două weekenduri. Pârtia Veverița este acoperită cam în proporție de 60% cu zăpadă”.